2015 „Ironii Textile” Daniela Frumușeanu și Miruna Hașegan

Expoziția Ironii Textile reunește pe simezele Centrului de Studii Europene (Galeriile de artă „i”), lucrările artistelor Daniela Frumușeanu și Miruna Hașegan, care, prin intermediul mijloacelor de expresie specifice artelor textile contemporane, persiflează atitudini și situații din societatea românească de astăzi.
Proiectul „Ironii Textile” este realizat în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Centrului de Studii Europene din Iași U.A.I.C. și a Bibliotecii Austria – Filiala Iași. Evenimentul etalează creații plastice care, prin intermediul mijloacelor de expresie specifice artelor textile contemporane, conturează eul creator al artistelor.
Colecția de lucrări expuse abordează teme variate ilustrând într-un mod excepțional interpretări care evocă întâmplări, personaje și aspecte umoristice și satirice din viața cotidiană.
Vernisajul va avea loc marți, 26 mai 2015, la ora 17:00.
Prezintă: Profesor univ. dr. Petru Bejan.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 26 mai – 5 iunie 2015, de luni până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00.
Despre artiste:
Daniela Frumușeanu este conferențiar la Universitatea Națională de Arte din București și are un impresionant palmares artistic personal, fiind în același timp organizator și curator al unor manifestări de prestigiu din domeniu: West meets East, Steaguri medievale imaginare, Seria Rembrandt
Miruna Hașegan este profesor la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, are o prestigioasă carieră artistică și este organizator și curator al Trienalei internaționale Texpoart precum și al seriilor de manifestări Conexiuni Textile și Univers textil.
Evenimentul susține proiectul “Iași – Capitală Europeană a Culturii 2021”.

P1190873P1190875P1190876Daniela Frumuseanu -Fratia Gulerelor albe

P1190891 P1190890 P1190877 P1190858Miruna Hasegan P1190852

P1190851 P1190850Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan dMiruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Miruna Hasegan

Daniela Frumuseanu -Pretul vietii (28)
Daniela Frumuseanu – Pretul vietii

Daniela Frumuseanu -Fratia Gulerelor albe f

Daniela Frumuseanu – Fratia Gulerelor albe

Daniela Frumuseanu -Apele Timpului h
Daniela Frumuseanu – Apele Timpului

Artiştii care doresc să fie prezenți pe site cu pagină personală sunt rugați sa ia legătura cu webmasterul
la adresa: textilart2010@gmail.com

PAGINI ARTIȘTI

  • Zoe Vida Porumb – Muzeul Național de Artă al României

  • SNAC 2023

  • Lucia Pușcașu Gânduri în zbor II

  • Cela și Costin Neamțu

  • SNAC 2023